Zamolxe Daruri

De fruntea catre apus, ridici
Si catre Soare de privesti (de te randuiesti)
Cununa iti este aprinsa
Iar zorii te vor regasi
Cu acea cununa-nmiresmata
Si-n florita
Ce pentru mandra cale iti este necesara
Eu vin acum sa te-npodobesc ca graiul tau sa se schimbe. Si un frumos Luceafar iti daruiesc, pe-a gatului tija sa se randuiasca. In marea iubire ce ti-o port, eu, al tau parinte Zamolxe, un dar un gaj iti infaptuiesc, ce din munte rasare, din inima insusi, a lui, din Soare. Este un dar din propria lui raza -soarele interior- care te tese, te intretese, se intretese cu una din firele spiralele ADN-ului si il lumineaza. Ele se impletesc si acolo poposesc. Din adancul sau lacas, acest Soare a sosit cu Raza sa la tine, sa iti daruiasca amintirea profunda a unor vieti necesare, acum. Tu dara, te implanta in Raza cuvenita si las-o sa destepte acele mandre vieti.
Eu ca un bun parinte iti voi fig hid si in continuare caci mandra tar ate asteapta sa fii infloritoare. Cu adanc respect, ai tai osteni se-nchina multumind zarilor, multumind Soareleui, ca a lor regina revine pe-ale sale plaiuri, impodobita cu tot ce se cuvine. Mai mandra sa-ti fie purtarea de-acum inainte si lasa-ti fruntea sa-ti fie unduita de-a Soarelui sirag. Poarta-ti pasii usor, dar mandrii, printre al tau popor, fara fala, dar si fara modestie, cu bunul simt al dacilor, al strabunilor, caci aceasta aduci acum din acele stravechi izvoare: aduci mandria si bucuria acestor popoare.
Ridica-ti capul mandru, caci tu nu iei de nicaieri; a ta mandrie, iti apartine. Ea este de fapt o bucurie. Respir-o si las-o sa se odinneasca pe al tau chip. Nu sta in umbra; mergi mereu inainte, zambind Soarelui si lasa-l sa-si oglindeasca raza pe-a ta fata. Fii nestramutata in aceasta mandrie a ta, ce reprezinta mandria poporului. Lasa-o sa se oglindeasca pe chip, in inima si-n ochi ca sa trezeasca, sa aduca aminte si celorlalti de aceasta mandrie, de aceasta frumusete si forta strabuna ce zace in izvoare in munti. Poart-o ca sa iasa la iveala, sa fie vazuta si imprumutata de fiecate. Tu mandra Craiasa ai aceasta menire sa iesi sa arati sa daruiesti. Arata-ti deci chipul, cel adevarat si mai mandra-n toate vei deveni prin acest dat. Ei vor veni la tine te vor privi, te vor asculta si-ti vor intelege mandria caci si in inimile lor se va trezi si va inflori. Vor veni la tine ca la un izvor de apa vie ca sa-si primeasca amintirea si izvorul ce va curge din inima ta, catre ei, ii va adapa. Lasa-i, primeste-i si daruieste, caci izvorul este infinit, iar ei prin tine il vor gasi. Multi il vor gasi, dar foarte multi nu vor sti de el, li se va parea ascuns. Deschide-ti inima catre ei toti si permite-le, cum vor dori, sa bea, sa ia o sorbitura din acest izvor, atat cat au nevoie. Tu ramai insa mereu acolo. Fii acolo, izvorul proaspat datator de viata pentru orice calator. Si mandra ta cununa va straluci.
Eu sunt si raman, ceea ce mereu am fost pe langa tine,
Un sfetnic mereu langa inima ta